În timpul unei călătorii cu Cartea Cărților, în vechiul Ierusalim, Cristi învață că deși Isus a fost faimos, El a fost smerit și i-a slujit pe cei din jur.
Cristi şi formaţia sa au fost invitaţi la audiţiile pentru emisiunea asemănătoare cu „American Idol”, numită „Cea mai bună formaţie din lume”. Cristi devine arogant și este tot mai greu să convieţuieşti cu el. În mintea sa a devenit o super vedetă şi vrea ca Oana şi Memo să îl trateze ca atare. Cartea Cărţilor îi duce pe copii în Ierusalim, în timpul triumfătoarei intrări a lui Isus în oraş. Cristi este fascinat de faima pe care o are Isus în ceea ce priveşte mulţimile care Îl ovaționează, ucenicii care Îl urmează şi mai ales faptul că Isus urmează să devină Împărat! Totuşi, de-a lungul aventurii, care culminează cu Cina cea de taină, Cristi îşi dă seama că a greşit în ceea ce priveşte faima şi puterea. Vede la Isus ce înseamnă smerenia şi slujirea şi acest lucru îl atinge profund. Cristi, Oana şi Memo se întorc acasă, iar atitudinea lui Cristi se schimbă fundamental. El începe să îşi ajute colegii din formaţie în loc să le dea ordine ca până atunci. Ţelurile lui devin smerenia şi slujirea, în locul faimei şi averii.
Notă: DVD-ul contine atat episodul nou al Carții Cărților, cât și episodul corespondent din seria veche (difuzată în anii ’90). Comanda va fi preluată, dar va fi expediată doar după 5 decembrie.